Plecam destul de des de acasa si in tot acest timp incerc pe cat posibil sa nu imi ies din forma (recunosc ca imi e groaza de febra musculara). Instructorii de aerobic / tae bo la care am fost prin Baia Mare sau pe unde am mai umblat nu au reusit sa ma convinga sa mai particip la clasele lor, asa ca am hotarat sa imi creez singura propriile mele rutine de Tabata (care te lasa fara suflu la sfarsitul celor 24 de minute) si sa incerc sa imi imbunatatesc timpii.
Despre Tabata am citit destul de mult, si tinand cont de forma mea fizica si scopul urmarit, mi s-a parut ca mi se potriveste ca o manusa. In special pentru ca pot sa o fac oriunde ma aflu, deoarece nu necesita nici un echipament special (totul poate fi adaptat).
Asadar, rutinele pe care mi le-am alcatuit sunt urmatoarele.
Read more
La 8 zile de cand a implinit un an, Iulia a facut primii pasi singura. 
Nu mi-a mai cautat mana… Nu s-a uitat dupa aprobare… A plecat pur si simplu. Ma asteptam cumva sa cada, sau sa se sperie cand si-ar fi dat seama ca nu se tine de mana mea, sau sa se arunce odata ajunsa la destinatie… Dar spre surprinderea mea, nu a facut nici unul dintre aceste lucruri. 
La final, s-a intors spre mine zambind. Parca spunea: “Vezi, mama, stiu sa merg ca tine!”. M-am bucurat enorm de mult ca am fost pe faza si nu am pierdut acest moment, dar mi-ar fi placut sa o fi putut si filma, sa ramana ca amintire acesti primi pasi independenti.
Mi-am dat seama ca bebelusul meu a disparut si a facut loc unui copil mic, plin de viata, de personalitate si de idei. Emotiile pe care le-am simtit sunt amestecate… Regret pentru timpul care a trecut si bucurie pentru progresele pe care le facem zilnic.
Azi fetita mea implineste 1 an. 1 an. Tot repet, calendarul imi confirma, dar eu parca nu pot sa cred. Suntem aproape sa mergem singure, stim sa facem o multime de lucruri, povestim ce povestim… Avem deja personalitate, avem pretentii si pareri. Privind inapoi, inchei primul an de viata al Iuliei cu un sentiment profund de bucurie, de treaba bine facuta, dar si cu inima stransa…. De acum, nu mai este bebelus… A devenit oficial copil mic. Toddler, cum ii numesc americanii. Ma bucur foarte mult ca se dezvolta si creste, invata si preinde usor tot ce ii spui, insa totodata ma apuca disperarea ca parca creste prea repede! Cred ca orice mama care citeste acest post ma va intelege perfect…
Inchei aceasta postare prin a-i ura La multi ani puisorului meu, sa creasca mare, sa fie sanatoasa, sa aiba mereu noroc in viata si sa ii dea Domnul o judecata buna, pentru ca sa poata discerne singura ceea ce e bine si ceea ce nu e bine.
